Degustare estivală de vinuri- experiențe la Brânzeturi cum se ..cuVin

Vineri, 21 iunie. Zi călduroasă, cu Vara intrată din plin în drepturi, temperaturi de foc, umbrele deschise la terase, miros de vacanță pe alocuri. Aveam trecut pe agendă un nou eveniment din seria degustărilor de vinuri, așa că oricât de îndrăznețe ar fi fost temperaturile, sub nici o formă nu aș fi lipsit. Bașca, m-a lovit frumușel și o răceală, ca să fie tacâmul complet, dar m-am gândit eu bine, că nu are cum să-mi facă rău vreo degustare, ci doar un mare bine, că vorba aceea, cui pe cui se scoate. 😁😊

Evenimentul Brânzeturi cum se cuVIN are deja o poveste lungă și frumoasă în spate și a ajuns la ediția cu numărul 60. De această dată, degustarea de licoare fermecată s-a derulat în localul 12 Doispe, un cadru intim, care merge spre zona de casual și familiar, ambianță bună pentru a lega prietenii și a sta la istorisiri diverse.

În acest decor, vinurile ne-au fost oferite de către crama Vinarte, cramă care activează în regiunea Sud- Vest Oltenia.

Prin urmare, până la capitolul istorisiri diverse și alte taifasuri, am avut plăcerea să îl ascult pe Iustin Urucu, oenologul cramei, despre sofisticatele și complexele procese de fabricare a vinului. Atenția mi-a fost astfel distrasă de la temperaturile ridicate, răceala deranjantă, pentru că discursul lui Iustin, valoros și bogat în informație, a fost pe limba tuturor, astfel încât să poată pricepe și înțelege orice începător într-ale degustărilor.

 Daniel Botea, absolvent de master Expertizare Viti-Vinicolă și degustător autorizat de brânzeturi, ca de obicei- la înățime cu discursul și prezentarea, ne-a purtat prin delicioasă lume a brânzeturilor. Eu cred că și cel mai puțin iubitor de brânză dacă l-ar asculta pe Daniel, ar cam începe să își reevalueze opțiunile gastronomice 😁🧀🧀.

Vinurile care mi-au îmbunat simțurile dată fiind starea mea de sănătate și care m-au lecuit un pic de amorțeală au fost următoarele:

  • 1    Avenue Fetească Regală + Aperifrais Ile de France,
  • 2    Nedeea Alb (Fetească Albă și Fetească Regală) + Havarti Castello
  • 3    Tămâioasă Roză
  • 4   Castel Bolovanu Novac + Emmentaler Delaco
  • 5    Desert MagiQ + Gorgonzola Delaco D’Exceptie.

Vedeta mea preferată din această serie de vinuri- Tămâioasa roză din 2023. Iustin ne-a spus că pentru obținerea acestui vin este folosită o nouă tehnologie, diferită de tehnologia folosită pentru obtinerea vinurilor seci sau demiseci, și anume, prin vinificarea cu zahăr rezidual. Este o tehnologie complexă, mai costistitoare decât alte metode, iar eu îl cred pe cuvânt, pentru că rezultatul din pahar a fost atât de reușit, încât m-a purtat cu gândul la povești nebănuite prin locații exotice.

Tămâioasa este undeva la 12 grade, iar zahărul rezidual din compoziția vinului este de 27 de grame. Un vin echilibrat, care miroase delicios, cu note de piersică și caise, delectează și încântă prin delicatețea gustului, clar spus, un vin care rezonează bine cu ceea ce vedem, ceea ce mirosim si ceea ce degustăm!

Din păcate, brânza asociată acestui vin nu a mai fost pe stoc, dar pot să vă detaliez puțin despre brânza mea preferată din cadrul evenimentului, Aperifrais Ile de France, cea care a făcut echipă cu vinul Avenue Feteasca Regală. Cred că e o brânză elegantă, dacă pot să o numesc așa, potrivită pentru evenimente elegante și sofisticate dar nu numai. Este cremoasă, aromată, încântătoare pentru papilele gustative.

Mai departe, cu tot acest pachet bun de vinuri și brânzeturi, la care s-au adăugat discuțiile noastre dragi, am cam uitat de sâcâitoarea răceală. Totodată, temperatura de vară am simțit-o în grade mai mici, inclusiv datorită hidratării oferite de către apa Dolce Vita.

Prin urmare, câteva ore am aplanat fierbânțeala verii, ne-am reîncărcat bateriile și am aflat lucruri interesante din povestea vinului.

În galerie aveți postate poze de la eveniment, cu precizarea că acestea au fost făcute de către Daniel Botea și de către Xaara Novack.

Delectare de vară

Cu grupul de fete, la discuții și zâmbăreli

.

Leave a comment

Design a site like this with WordPress.com
Get started